JURNAL DE BORD
 
COMUNICAT
Nitza, 15-03-2007

    În urma protestului Oceanic-Club referitor la incendiile produse în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunãrii, apãrut în presã în cursul zilelor de 28 februarie şi 1 martie 2007, instituţiile guvernamentale au reacţionat.
    S-a stabilit cã incendiile au fost provocate şi nu accidentale, principalul suspect fiind societatea comercialã care exploateazã stuful.Existã o lacunã legislativã care trebuie completatã în regim de urgenţã.

    O delegaţie Oceanic-Club s-a deplasat la Tulcea în cursul zilei de 07.03.2007, în urma invitaţiei primite din partea d-lui Grigore Baboianu -  Director executiv adjunct al A.R.B.D.D.Echipa noastrã a pus la dispoziţia Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunãrii un dvd cuprinzând fotografii şi rapoarte asupra zonelor incendiate. Pe parcursul discuţiei purtate cu dl. Baboianu şi cu dl. Nicolae Bahaciu - Coordonator al Departamentului de Supraveghere Ecologicã s-a convenit încheierea unui protocol între organizaţia noastrã şi A.R.B.D.D. privind colaborarea pentru supravegherea zonei complexului lagunar Razelm-Sinoie în vederea prevenirii activitãţilor şi actelor ce aduc prejudicii mediului înconjurãtor în general şi biodiversitãţii regionale în mod special. Ne-au fost puse la dispoziţie datele de contact ale agenţilor zonali A.R.B.D.D. în vederea stabilirii unei comunicãri rapide în situaţiile de urgenţã.
    Prefectul Judeţului Constanţa a convocat în cursul zilei de ieri o şedinţã la care au participat primarii localitãţilor aflate în vecinãtatea ariilor de protecţie integralã Istria-Sinoie, Lupilor şi Chituc, reprezentanţi ai Gãrzii de Mediu Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţã, Jandarmeriei, Poliţiei şi o delegaţie Oceanic-Club. Delegaţia noastrã a pus la dispoziţia Prefecturii Constanţa un raport detaliat privind impactul incendiilor din complexul lagunar Razelm-Sinoie. În urma discuţiilor purtate pe lângã foarte multe informaţii noi schimbate între participanţi, s-a stabilit cã incendiile au fost provocate şi nu accidentale principalul suspect, conform declaraţiei primarilor prezenţi la aceastã şedinţã, fiind societatea comercialã care se ocupã de exploatarea stufului. Aceastã practicã a incendierilor a apãrut în zonele menţionate dupa anul 2004.
    S-au constatat şi o serie de lacune legislative periculoase ce fac dificilã pedepsirea vinovaţilor. Astfel pentru a stabili pedeapsa în condiţiile identificãrii precise a celor ce se fac vinovaţi de producerea unui incendiu este obligatorie cuantificarea pagubelor materiale produse de incendiu şi reclamarea acestor pagube. În situaţia datã este greu de evaluat valoarea unei ţestoase, al unui cuib cu pontã depusã sau a altor elemente de faunã mai ales dacã acestea nu sunt de interes cinegetic.
    În acest sens Oceanic-Club vine cu o propunere legislativã pe care o supune atenţiei Parlamentului şi Guvernului României: Pentru incendierea ariilor naturale protejate, având în vedere pagubele greu de cuantificat în urma incendiilor, sã se stabileascã pedepse în funcţie de rangul rezervaţiei afectate şi de procentul de suprafaţã acoperitã de incendiu.


            Opriţi incendiile în rezervaţii !!!

 
 
ECHIPA
 

Impreuna pentru viata pe Terra



 
REFERATE
 
 
 
Produced by request.ro